Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, aflat în Piaţa Centrală din municipiul Botoşani a atras atenţia oamenilor legii.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani aflaţi miercuri în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Piaţa Centrală din municipiul Botoşani au depistat un bărbat de 34 de ani care avea disimulate sub haină obiecte voluminoase şi care, la vederea organelor de poliţie a avut un comportament suspect, încercând să se sustragă controlului.
Cu ocazia controlului corporal, asupra acestuia au fost identificate 43 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free, pentru care persoana în cauză nu avea documente justificative şi pe care le deţinea în vederea comercializării ulterioare.
Poliţiştii botoşăneni au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, produsele respective fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024