Individul a furat mai multe produse de pe rafturile unui magazin.
În continuarea cercetărilor din data de 28 iunie 2024, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 că la magazinul Profi de pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, un individ a sustras produse de pe raft.
În urma probatoriului administrat în dosarul penal deschis, s-a decis continuarea urmăririi penale împotriva unui bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
De asemenea, procurorul de caz a dispus reunirea acestui dosar penal cu un alt dosar în care suspectul era cercetat pentru alte patru infracțiuni de furt și pentru o infracțiune de furt calificat, potrivit glasul sucevei.ro
În plus, s-a decis schimbarea încadrării juridice a faptelor, iar cercetările vor continua față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (șase acte materiale).
Polițiștii din cadrul Compartimentului Proximitate – Biroul Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului.
Acesta a fost transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, iar în data de 2 iulie 2024 a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea luării măsurii controlului judiciar.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plată de 100% din majorări
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
SÂMBĂTĂ: Angajații instituțiilor chemați să facă curățenie prin județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Află Care Sunt Cele Două Băuturi Emblematice pentru Serile Tale de Vară
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024