Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) gândită prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) de la Primăria Botoșani permite accesarea a 7 milioane de euro, fonduri europene.
La începutul lunii ianuarie a fost aprobată strategia iar următoarele etape sunt pentru concretizarea contractului de finanțare.
„Pot să vă spun în mod oficial că ni s-a comunicat faptul că SDL-ul municipiului Botoșani a primit aprobarea cu un punctaj 8,92 de puncte, am ocupat poziția 9 în lista finală din 45 și ne anunță că următorul pas va fi semnarea contractului cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a apreciat comunicarea finală în ciuda unor reguli schimbate în timpul jocului. Pe lângă alte lucruri ce vor fi făcute prin acest program important destinat zonelor mărginașe, 840 de persoane vor fi instruite într-o meserie.
De asemenea, se vor reabilita și mai multe străzi însă prioritare sunt trei.
„Ce ne interesează pe noi și o să mă întorc la străzi și mă refer la străzile din zona Împărat Traian în spate dar importante pentru noi sunt: Vâlcelei, Izvoarelor și Zimbrului. Cea cu discuția din ședința de CL. Cel puțin trei străzi le vom face pe acest proiect european”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În cadrul acestui proiect va mai fi înființat un centru integrat de servicii medico-sociale și vor fi refațadate clădiri din Centrul Istoric.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024