Fonduri suplimentate la nivel local pentru combaterea COVID 19 printr-o rectificare de buget extraordinară.
Ședința de consiliu municipal din această lună va avea loc pe data de 31 martie 2020 în sistem online.
Lucrările ședinței vor avea loc de la distanță, prin intermediul aplicației instalate pe tabletele consilierilor municipali, care își vor putea exprima punctele de vedere și vor putea vota electronic.
Primarul Cătălin Flutur a redactat un proiect de hotărâre care vizează o rectificare de buget excepțională, în condițiile crizei provocate de coronavirus.
Primarul solicită votul consilierilor pentru alocarea de sume suplimentare pentru cheltuielile pe care le presupune lupta cu pandemia, inclusiv pentru achiziția de materiale de protecție și dezinfecție, precum și achiziția de aparatură medicală în regim de urgență.
Conform proiectului lui Cătălin Flutur, vor fi tăiate alocările bugetare pentru cheltuieli neesențiale, precum organizarea de manifestări publice cu ocazia zilei orașului sau finanțarea proiectelor asociațiilor neguvernamentale din cultură sau sport (într-o perioadă în care oricum nu mai sunt organizate competiții sportive) etc.
Toți acești bani vor fi direcționați pentru cheltuielile extraordinare presupuse de măsurile luate la nivel local împotriva pandemiei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024