Biblioteca Județeană Botoșani a fost ieri neîncăpătoare pentru zeci de copii şi părinţi.
Proiectul Ambasadei Americane în România, în parteneriat cu „American Councilsfor International Education" România, numit „4/4 pentru prieteni”, a reunit, la Biblioteca Județeană, mai bine de 50 de copii și părinți, în intervalul orar 15:00-16:00.
De Ziua Voluntariatului, a fost lansat și Cenaclul Literar PAM la care au participat inclusiv copii cu problemede spectru autist. Voluntarii au scris 10 povești pentru copii, dintre care 7 au fost puse și în scenă: mici basme cu valori, cu semne de punctuație sau zilele săptămânii au fost interpretate de grupuri de voluntari și copii cu autism. Replicile au fost învățate ad-hoc de către cei mici, cu puțin înainte ca aceștia să își însușească ipostaza de actori, fapt ce a îngreunat pozitiv misiunea voluntarilor.
În tot acest timp, copiii membrilor Fundației Părinților Copiilor cu Autism din județul Botoșani au desenat personajele care li s-au părut interesante și au discutat despre mesajele micilor povești. La final, s-a organizat o expoziție colorată, atent studiată de ochii curioși ai celor mici, și s-au împărțit șepci, abțibilduri și certificate de apreciere din partea American Councils.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024