Are doar șase anișori și luptă din răsputeri pentru viață. Pentru a trăi, are nevoie de 25.000 de euro pentru un tratament în Turcia.
La 6 ani, Emanuel Farcaș este complet nefiresc să îți trăiești copilăria pe un pat de spital, cu branule, cu medici și asistente mereu în jurul tău, cu injecții care te dor și cu părinți care abia reușesc să fie tari pentru tine. Din nefericire, nefirescul pare să-și facă tot mai mult loc în viețile noastre, chiar și ale celor mai mici dintre noi...
În luna septembrie a anului trecut, Emanuel Farcaș a fost diagnosticat cu osteosarcom, cea mai des întâlnită formă de tumoră malignă a osului. Pe lângă boala în sine, care cutremură orice persoană de pe planetă, părinții băiețelului au fost loviți și de șansele foarte puține de supraviețuire estimate de medicii români.
Adrian și Valentina nu au capitulat însă, ci cu toată puterea pe care au mai avut-o au mers înainte și au căutat o rază de speranță, pe care au găsit-o în Istanbul, la Spitalul Memorial Bahçelievler, specializat pe astfel de boli.
După două ședințe de chimioterapie, doctorul ortoped a decis să îi secționeze 18 cm din femur, după care oncologul a decis că mai e nevoie de alte 10 ședințe. După ce le va încheia și pe acestea, în luna iulie sau august e programată a doua operație, care are costul de 25.000 de euro.
Cu 2.000 de lei lunar, cât câștigă Adrian ca zilier, și fără niciun venit din partea soției casnice, Valentina, e greu de închipuit de unde ar putea obține această familie 25.000 de euro, și mai ales într-un timp atât de scurt. E clar că au nevoie disperată de ajutor financiar din exterior.
”Dacă puteți, vă rugăm din suflet să îi ajutați pe acești oameni să-și salveze fiul de la moarte. Cancerul netratat la timp nu iartă pe nimeni, iar osteosarcomul este o formă agresivă a acestei maladii”,
Asociația ”Salvează o inimă”
Nu-l lăsați pe Emanuel să-și piardă viața din lipsă de bani! Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” îl poate salva. Fii alături de acest suflet nevinovat!
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Emanuel Farcaș
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ACUM: O doamnă „altfel” pentru Senatul României la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșani, județul cu cei mai puțini angajați din Moldova: Este al treilea pol al sărăciei în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024