În accidentul despre care tocmai v-am informat au fost implicate un autoturism marca VW Passat și o autoutilitară Ford Transit.
În Passat se afla un tânăr de 19 ani pe nume Răzvan Gabriel Pălii. El a fost toată ziua la un grătar din zona Pacea unde a petrecut cu mai mulți prieteni fiind ziua unuia dintre ei.
A consumat și alcool și la un moment dat s-a decis să meargă în oraș pentru a-și aduce iubita.
Când a ieșit de pe șoseaua moartă a făcut imediat dreapta și a intrat pe contrasens fiind claxonat de celelalte mașini. Martorii spun că era să se izbească de limitatoarele de beton de pe mijlocul șoselei.
A redresat mașina și a început să urce spre intrarea în oraș însă în curbă a intrat pe contrasens a călcat ambele benzi de pe sensul opus, a ajuns aproape de trotuar și s-a izbit frontal în autoutilitara Ford.
A rămas încarcerat în mașină fiind extras de pompierii botoșăneni. Martorii spun că era în stare de inconștiență și nu dădea semne de viață.
În aceste momente toată lumea se roagă pentru o minune iar medicii încearcă să-l readucă la viață.
Pe marginea drumului iubita lui plânge disperată la fel ca și mama care a ajuns plângând în zona în care s-a produs accidentul dar a fost luată de apropriați.
Tânărul mort lucra la un service auto.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bani de la Guvern pentru primăriile din Botoșani – SUMA anunțată de prefect
Oana Sava
Nov 07, 2024
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024