Avertismentul vine din partea Asociației Clusterului de Bioeconomie Suceava – Botoșani, care amenajează un laborator pentru depistarea falsificărilor din industria alimentară și va avea o componentă unică în țară.
După mai bine de patru ani de la înființare, Asociația Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani a lansat primul proiect. Este vorba despre un laborator de cercetare interdisciplinară pentru analiza calității, siguranței și identificarea falsificării alimentelor cu mai multe componente. Laboratorul va fi amenajat într-una dintre halele Centrului Economic Bucovina, care se află lângă Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Investiția totală depășește 4 milioane de lei, iar o parte din fonduri sunt acoperite de agenți economici.
Valoarea totală a proiectului este de peste 4 milioane de lei. În calitate de director de proiect, prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară și , prorector al Universității „Ștefan cel Mare”, a explicat că agenții economici vor contribui cu 20.000 de euro pentru amenajarea acestui laborator.
„Probabil va fi singurul laborator de acest tip din regiunea de nord-est, iar pe anumite analize de biologie moleculară și analize genetice va fi singurul din țară”, a afirmat prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, potrivit Adevărul
Din Asociația Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie fac parte Universitatea „Ștefan cel Mare”, Consiliul Județean Suceava, primăriile Suceava și Botoșani, precum și numeroși agenți economici.
Prezent la conferința de presă pentru lansarea proiectului, administratorul firmei Killer, Alexandru Șcheul, a declarat că sprijină inițiativa.
„Se pot face multe, multe falsuri în ceea ce privește fabricarea produselor alimentare. Au apărut arome pentru carne de vită și de porc. Se folosește fumul lichid. Eu am căutat să merg pe cale naturală. Falsurile din industria alimentară aduc beneficii medicinei, pentru că oamenii se îmbolnăvesc și ajung la doctor și nu este un lucru bun. Trebuie să avem oameni sănătoși. Am un coleg care s-a operat în mediul privat și a plătit 14.000 de euro. Sper ca acest laborator să-și facă treaba cum trebuie”, a declarat Alexandru Șcheul.
El a explicat că în prezent unele analize pentru testarea calității produselor din carne sunt făcute în unitățile de producție, iar altele sunt făcute, contra cost, la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. În acest context, Șcheul și-a exprimat îngrijorarea că DSVSA s-ar putea răzbuna prin controale pe firmele care aleg să-și testeze produsele în cadrul laboratorului clusterului.
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024