Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care stabileşte ca termenul pentru finalizarea Autostrăzii Unirii să fie 31 decembrie 2030, a anunțat Ionel Apostol, fondatorul Asociației Împreună pentru A8.
Actul normativ vizează aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.
Ordonanţa modifică şi completează Legea 291/2018 şi prevede că Autostrada Unirii are două tronsoane: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni.
„Autostrada Unirii cuprinde două tronsoane de autostradă: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni”, prevede legea.
Potrivit actului normativ, termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă vor fi: 31 decembrie 2026, pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030, pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.
Termenul pentru finalizarea efectivă în zona tronsonului Ditrău – Târgu Neamţ, km 75+000 – km 95+000, şi a podului peste Prut la Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei, va fi 31 decembrie 2030.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024