Un microbuz a fost oprit pentru un control la Punctul de Trecere al Frontierei Stânca,.
În data de 21 iunie 2017, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în România, Ion M., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 35 de ani.
La controlul de frontieră, poliţiştii au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania, deoarece persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul Germaniei.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Botoşani, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024