Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Cehia.
În data de 30 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Cehia.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, au fost efectuate verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că autoturismul și documentele acestuia i-au fost înmânate de către proprietarul mașinii, pentru a se deplasa în Republica Moldova. Proprietarul i-a precizat că poate circula cu mașina în afara Uniunii Europene până pe data de 6 octombrie 2023, când trebuie să fie înapoi la Praga.
Întrucât autoturismul în valoare de 25.000 de euro figura în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024