Imediat după producerea accidentului mortal de pe Calea Națională, polițiștii de la Biroul Rutier Botoșani au pornit într-o altă misiune.
Militarii de la Unitatea Militară 01189 de pe strada Petru Rareș au sunat la 112 din cauză că în fața intrării un bărbat se manifesta agresiv.
Respectivul, în vârstă de 30 de ani a făcut scandal în fața unității militare, țipând și înjurând continuu. Militarii ar fi încercat să-l liniștească însă cum acest lucru nu a fost posibil au sunat la 112 și au cerut ajutorul polițiștilor.
Două mașini MAI au pornit cu semnalele luminoase și acustice pornite. Când le-a observat, tânărul de 30 de ani, s-a urcat în mașină și a încercat să părăsească zona însă a fost blocat de cele două mașini de Poliție pe strada Maior Ignat.
A fost ridicat pe sus de oamenii legii și transportat de urgență la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati.
Botoșăneanul care a făcut scandal este cunoscut ca având probleme psihice însă este ciudat cum de până la acest moment nu i s-a suspendat dreptul de conduce.
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024