Declarațiile deputatului vin în contextul în care începerea lucrărilor pentru Autostrada Iași-Târgu Mureș este în continuare amânată.
Deputatul PMP Petru Movilă îi cere Vioricăi Dăncilă punerea în aplicare a Legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Tg. Mureş, susţinând că au trecut nouă luni de la adoptarea actului normativ şi guvernul nu a făcut nimic.
"După cum bine ştiţi, conform Constituţiei şi Legii 90/2001, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. Concret, doamnă, stă doar în mâinile şi în atribuţiile dumneavoastră şi ale instituţiilor de resort să puneţi în aplicare Legea nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Tg. Mureş. Responsabilitatea celui mai important obiectiv de investiţii din Regiunea de Nord-Est este întru totul a Guvernului iar faptul că nici măcar astăzi, la aproape nouă luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, nu s-a întamplat nimic concret, arată incapacitatea executivului de a face cel mai normal lucru pentru acesta: să respecte legile din România", se arată într-o scrisoare deschisă a lui Petru Movilă, adresată premierului.
Deputatul PMP a adăugat că Guvernul se ascunde în spatele CSAT prin introducerea parteneriatului public-privat în construirea de autostrăzi.
"Stimată doamnă premier, cu o lege în vigoare, pe care un reprezentant PSD a modificat-o cu dedicaţie de la partid, introducând utopia numită parteneriatul public – privat, v-aţi ascuns în spatele CSAT, deşi este stricta responsabilitate a Guvernului să construiască autostrăzi. Ulterior, chiar dumneavoastră aţi recunoscut în faţa unei ţări întregi faptul că parteneriatul public – privat este o procedură greoaie şi că nu este o soluţie viabilă, declaraţie care a făcut referire, implicit, şi la Autostrada Iaşi – Tg. Mureş. Guvernul nu şi-a îndeplinit faţă de ieşeni, de moldoveni, nici cele mai mici promisiuni, chiar şi reglementate de legislaţia în vigoare", a mai completat parlamentarul.
Scrisoarea deputatului Petru Movilă vine în contextul în care demararea lucrărilor pentru Autostrada Iaşi-Tg.Mureş este în continuare amânată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024