Autospeciala era parcată regulamentar, în interior aflându-se și un agent de poliție.
Astăzi, 30 septembrie 2022, în jurul orei 13:00, o autospecială de poliție, la volanul căreia se afla un agent de poliție din cadrul Secției Darabani, în timp ce staționa regulamentar, în afara părții carosabile, pe partea dreapta a D.J.282 (direcția de deplasare Coțușca - Nichiteni), a fost lovită în partea din spate de un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din orașul Săveni.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, ambele autoturisme fiind avariate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 45 de ani, respectiv 1,14 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Polițistul era în timpul programului, în zona de competență.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024