Noi activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2, în Botoșani.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului Județului Botoșani, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare, în sistem integrat, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, gări, autogări precum și în domeniul transportului public de persoane.
La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.
În cadrul acțiunilor, echipele de control au verificat cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă, un număr de 235 de locații de interes, dintre acestea 20 fiind mijloace de transport public în comun, prilej cu care au fost legitimat aproximativ 900 de persoane.
Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție, 19 dintre aceste sancțiuni fiind aplicate de către polițiștii botoșăneni, 10 de către polițiștii locali, iar 3 de către jandarmi.
”Continuăm, în perioada următoare, seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în toate zonele județului. Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bicicliști și pietoni AMENDAȚI de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024