De beat ce era, a lovit mai multe mașini
După ce a intrat în trei autoturisme parcate, şoferul vinovat de producerea accidentului a dat bir cu fugiţii, scrie
Obiectiv de Suceava.
Proprietarii maşinilor BMW, Volkswagen Jetta şi Dacia Logan au fost treziţi în noapte după ce autoturismele le-au fost făcute praf, iar bubuitura puternică a fost auzită de localnicii din zonă. Poliţiştii chemaţi la faţa locului au găsit patru autoturisme, inclusiv un autovehicul marca Audi A4 care a produs tamponarea, ce prezentau avarii. În plus, un stâlp de fier montat pe trotuarul străzii era îndoit. Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, un autoturism Audi înmatriculat în Bulgaria a tamponat trei maşini parcate, după care cei doi ocupanţi ai automobilului au părăsit locul accidentului abandonând maşina cu cheile în contact. Cei doi au fost văzuţi de martori, care au precizat că erau într-o stare vizibilă de ebrietate, însă nu au fost depistaţi până ieri seară.
Polițiștii botoșăneni caută propretarul mașinii
Pentru continuarea cercetărilor şi ţinând cont de faptul că în autoturismul din care au fugit cei doi ocupanţi se aflau cheile de contact, iar geamul portierei stânga faţă era spart, autovehiculul înmatriculat în Bulgaria a fost ridicat şi transportat la sediul Poliţiei municipiului Suceava, existând suspiciuni că ar putea fi furat. Poliţiştii au stabilit că autoturismul care a produs tamponarea aparţine unui tânăr de 23 de ani, din
Dorohoi şi au cerut ajutorul colegilor de la
IPJ Botoşani pentru a luat legătura cu proprietarul. Ei vor să stabilească dacă tânărul de 23 de ani era la volan sau dacă acesta şi-a vândut autoturismul de curând sau l-a împrumutat unei alte persoane
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Om de afaceri din Botoșani, mort într-un Audi la Buzău, după un accident teribil pe DE 85 - VIDEO