Liniile de la 112 de la Poliţia şi Ambulanţa Dorohoi au fost „înroşite” în urma apelurilor telefonice care au fost mai multe ca oricând, scrie Opinia de Dorohoi.
Nu mai puţin de 15 persoane au ajuns la Spitalul Dorohoi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor altercaţii. Medicii spun că urmează un nou val, în ultima zi de Paşte, cel datorat problemelor digestive. Prima care a ajuns la spital cu traumatisme pe corp a fost o minoră de 14 ani din Dorohoi care a fost bătută de concubinul mamei sale. Fata a declarat cadrelor medicale că a mers în Văculeşti unde intenţiona să o convingă pe mama sa să vină acasă de sărbători. Concubinul băut şi-a ieşit din fire şi a luat-o la bătaie.
La scurt timp a ajuns şi Andrei V. de 27 de ani din Dorohoi care a fost diagnosticat cu plăgi tăiate în zona capului şi pe braţe. Tânărul a spus că a fost bătut şi tăiat cu cuţitul de un grup de patru tineri pe care-i poate recunoaşte. Ambulaţa l-a adus mai apoi pe Vasile V. de 67 de ani din Mileanca.
Şi acesta a fost tăiat pe corp cu un cuţit de un consătean. A venit rândul lui Emil F. de 64 de ani din Smârdan care a ajuns cu traumatisme multiple la cap după ce a fost şi el altoit de un vecin pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict mai vechi.
Din Vîrfu Cîmpului ambulanţele au adus la spital pe Viorica V. de 41 de ani, bătută şi ea de concubin şi încă doi tineri care s-au căsăpit la o discotecă din comună. Şi la discotecile din Şendriceni şi Dimăcheni s-au împărţit de Paşte, cu prietenie pumni şi sticle în cap. În urma distracţiilor din noaptea primei zile de Paşte alţi patru tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ultima care a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă a fost Simona U. de 25 de ani din Fundu Herţii, care a luat mai multe partide de bătaie de la soţul băut. Femeia a declarat că se teme ca soţul, la băutură să nu incendieze gospodăria întrucât acesta umbla cu o sticlă de benzină la el şi ameninţa că va da foc casei. Cazul a fost preluat de Poliţia Dorohoi care urma să aplaneze conflictul.
CITEȘTE:
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024
CLIPUL ZILEI: Cele 10 cuvinte ale unui consilier județean
Oana Sava
Oct 24, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapei a XVI-a din Superliga: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024