De o vreme și în Botoșani, șoferii care caută venituri în plus sau cei care își doresc venituri lunare generoase apelează cu ușurință la Bolt.
O companie care a căpătat o amploare foarte mare datorită interesului acordat atât de șoferii cât și de utilizatorii ridesharing.
Bolt se află în România din 2016, iar în Botoșani din 2022. Iată așadar ce salariu are un șofer de Bolt în 2022, precum și care este suma pe care o încasează lunar.
Compania Bolt a fost lansată în Estonia, în anul 2013, care a început să ofere și servicii de livrare de mâncare de la diverse restaurante, închirieri auto și închirieri de trotinete electrice, potrivit playtech.ro.
Salariile angajaților nu sunt unele fixe. Acestea variază în funcție de numărul curselor efectuate, de zona în care se desfășoară activitatea, de numărul de zile și de ore lucrate, de numărul de kilometri parcurși, precum și de bonusurile care se oferă în cadrul acestora.
Iată ce salariu are un șofer în 2022 și care este suma pe care o încasează lunar aceștia, potrivit site-ului undelucrăm.ro.
În anul 2022, un angajat de la Bolt, din România, din București, angajat cu un program de lucru full-time, cu experiență în domeniu de 3 ani, pe funcția de Livrator mâncare, încasa un salariu net lunar de 2.000 de lei.
Pentru a vedea ce salariu are un șofer Bolt care își desfășoară activitatea, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, ajunge să încaseze lunar, un salariu de aproximativ 5.000 – 6.000 de RON.
De asemenea, cât faci din câștiguri Bolt diferă de la o zi la alta și trebuie luate în calcul mai multe informații. Media este de aproximativ 120-140 de lei pe zi, însă poți câștiga chiar și 300 de lei, dacă ai curse mai lungi și le alegi strategic. Cu o medie de 120 de lei, lucrând 20 de zile, șoferul poate încasa 2.400 de lei.
Există și drumuri în afara orașelor pe care unii clienți le aleg.
Cele mai bine plătite curse sunt cele la aeroport și cele din oraș către zonele din apropierea acestuia.
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024