În ultima vreme, farmaciştii recurg la o practică ilegală prin care înşeală clienţi, iar conturile lor se rotunjesc.
Unele farmacii au început să ofere preţuri la medicamente chiar şi de 3-4 ori mai mari decât preţul lor normal. Clienţii care merg într-una din aceste farmacii şi cer un medicament care costă 12 lei, ajung să plătească chiar şi 50 de lei.
Cum procedează farmaciştii escroci. Aceştia le spun clienţilor că medicamentelor doar ce au sosit şi nu au fost introduse în sistem şi astfel nu pot să le ofere bon de casă. Nu acceptaţi să primiţi medicamente fără bon de casă şi verificaţi înainte preţul medicamentelor, în special dacă cumpăraţi mai multe deodată.
Farmaciile riscă amenzi de până la 100.000 de lei.
Farmaciile care vând medicament mai scumpe vor risca amenzi de peste 20 de milioane de euro. Practicarea unor preţuri mai mari decât cele aprobate oficial va putea aduce farmaciilor nu doar amenzi greu de suportat, ci şi riscul anulării autorizaţiilor de funcţionare. Aceasta este una dintre modificările propuse într-un proiect de Ordonanţă de Guvern pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008, pus săptămâna aceasta în dezbatere la Ministerul Sănătăţii, informează Capital. Modificările se vor putea aplica dupa ce vor fi aprobate de executiv.
Botoșănean martor la o crimă șocantă: Fată de 18 ani înjunghiată în fața fraților mai mici – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer din Suceava AMENDAT de polițiștii botoșăneni: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Întâlnire de taină, Șucu și Șumudică au pus la cale strategia să bată FC Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
George Simion, liderul AUR a ajuns la Botoșani la lăsarea serii
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Polițiștii și jandarmii, acțiune în zona școlilor: Elevi prinși chiulind și patroni AMENDAȚI
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024