Meteorologii au emis marți, un nou cod galben de ninsori pentru judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi.
În intervalul 7 februarie, ora 15.00 – 8 februarie, ora 11.00 se vor semnala fenomene precum ninsori şi depunere de strat de zăpadă consistent. În intervalul menţionat în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum și în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10...20 cm.
În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h şi izolat 65 km/h.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024