Avându-se în vedere faptul că nu s-a mai intervenit pe lista cu persoanele care solicită locuință ANL din 2020, Primăria va aproba o nouă ordine de prioritate pentru tinerii solicitanți.
În acest sens a fost promovat un proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii Consiliului Local în ședința ordinară convocată pentru luna martie.
Noua listă urmează să fie publicată pe site-ul Primăriei dar și la avizierul instituției, cu drept de contestație în termen de 7 zile.
Pe actuala listă sunt înregistrate 545 de persoane care au solicitat locuințe construite prin Agenția Națională de Locuințe (ANL).
Lista de priorități se reface ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze și să se repartizeze locuințe noi pentru tineri, destinate închirierii, dacă titularii cererilor de locuințe înscriși în lista aprobată inițial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuință sau dacă există locuințe pentru tineri rămase vacante”,
Se arată în raportul de specialitate al proiectului
Mai departe, în documentație se arată că s-a impus refacerea ordinii listei de prioritate având în vedere faptul că unii dintre beneficiari nu mai îndeplinesc criteriile de acces din punctul de vedere al vârstei precum și ca urmare a unor sentințe judecătorești care impun reanalizarea unor dosare.
Click AICI pentru lista integrală
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Pro Car Chiptuning Solutions SRL
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024