Expun artiștii botoșăneni Cristian Bîrzoieș, Liviu Șoptelea și George Șpaiuc.
Muzeul Județean Botoșani și Societatea Culturală Expo-Art Botoșani vă invită, în perioada 7 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, la Colecția de Artă a Secției de Artă Plastică și Etnografie (lângă Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”) pentru a vizita „Atelierul de iarnă”, ediția a III-a.
Pe simeze se vor afla lucrările artiștilor Cristian Bîrzoieș, Liviu Șoptelea și George Șpaiuc.
Artiști cunoscuți și apreciați atât de iubitorii de artă botoșăneni, cât și de cei din țară și din străinătate, cei trei expozanți prezintă pe simeze cele mai noi dintre creațiile lor artistice. Deși au stiluri diferite și modalități de exprimare personalizate, lucrările expuse, de pictură și grafică, creează un aspect unitar din punct de vedere vizual, realizând ceea ce se poate subscrie formulei „unitate în diversitate”.
Absolvenți de studii artistice, cu participări la diverse expoziții de grup sau colective, la saloane naționale și la tabere de creație în diverse zone ale țării, cu expoziții personale interesante și pe tematici variate, cei trei artiști ne invită la „Atelierul de iarnă” spre a ne arăta încă o dată talentul lor, dar și farmecul peisajului urban sau rural, al naturilor statice, al lucrărilor cu tematică florală și al artei abstracte.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 7 decembrie 2022, de la ora 16.00.
Prezintă Ana Coșereanu.
Intrarea este gratuită.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024