Ex-dinamovistul din atacul Botoșaniului le-a pus gând rău adversarilor de mâine.
Deși nu a marcat până la acest moment, Daniel Popa spune că partida de miercuri FC Botoșani – CSMS Iași va fi una disputată și, speră el, prima în care va marca.
”O să fie un meci tare interesant, cu două echipe bune, mai ales că, cei de la Iași s-au întărit în această vară iar noi vrem să luăm cele trei puncte, pentru suporteri și pentru noi, pentru a ne menține sus în clasament. Nu mă așteptam să nu marchez, eu încerc să îmi fac treaba cât pot de bine, să îmi ajut colegii și o să vină și golurile”,
Daniel Popa, atacant FC Botoșani
Întrebat cum va sărbători golul de mâine, atacantul adus de la Dinamo a spus că…
”Am eu ceva în cap, dar acum depinde când o să vină golurile. Ar fi momentul să vină chiar în etapa asta, pentru a mă bucura cu suporterii, chiar într-un derby”
….și a încheiat cu un mesaj pentru cei de la CSMS Iași: „Îi așteptăm aici că o să-i potolim”.
Pe termen lung, Daniel Popa spune că vrea să prindă playoff-ul la Botoșani.
FC Botoșani – CSMS Iași se joacă miercuri, de la 18:30 pe Stadionul Municipal.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024