Dan Cușnir, președintele organizației municipale PSD Suceava, a lansat săptămâna aceasta o nouă rafală la adresa primarului PNL Ion Lungu, servind comparații cu municipiul Botoșani.
După ce reamintește că Lungu conduce Suceava de 15 ani, Cușnir estimează că “totalul politicilor lui Ion Lungu au dus la blocarea aproape ireversibilă a dezvoltării orașului”.
În viziunea lui Cușnir, rivalitatea dintre Suceava și Botoșani este în defavoarea municipiului condus de Lungu, motivele fiind: filarmonică, aquapark, patinoar acoperit, sală polivalentă, echipă de fotbal în Liga 1, parcuri amenajate si curate, iluminat stradal eficient, clădiri istorice luminate noaptea, parcări și sistematizare stradală.
„Politicienii care au condus Suceava și-au pierdut ireversibil credibilitatea : nu pot să livreze acțiuni simple și nu mai pot nici măcar să promită idei mărețe. Cei vinovati vor trebui să își asume răspunderea și să răspundă personal, altfel vom dispărea de pe hartă, vom ajunge irelevanți”,
este concluzia lui Cușnir, potrivit ziaruldepenet.ro.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024