Inspectoratul de Poliție Județean a revenit seara aceasta cu precizări privitoare la disputa violentă care a avut loc astăzi la Uvertura Mall.
Astfel, în jurul orei 17:00 polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în incinta unui complex comercial, din municipiul Botoșani, are loc un conflict între mai multe persoane.
Forțele de ordine care s-au deplasat la fața locului au aplanat conflictul, iar o parte dintre persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției.
Din primele date, se pare ca în timpul conflictului unul dintre cei implicați ar fi avut asupra sa un cuțit, tip briceag, cu care i-ar fi amenințat pe ceilalți, fiind deposedat de acesta până la sosirea polițiștilor.
Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni în urma incidentului.
În acest moment se cunoaște identitatea tuturor persoanelor implicate și urmează ca în funcție de cercetări, față de acestea să fie dispuse măsuri legale.
În urma intervenției niciunul dintre polițiști nu a fost agresat. Totodată, nu a fost dispusă evacuarea centrului comercial.
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024