Este singura primită de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani din cele aproximativ 50 achiziționate la nivel național.
Autovehiculul este destinat misiunilor dificile, dar poate fi utilizată și în timpul desfășurării unor acțiuni stradale.
A fost prezentată de șeful Jandarmeriei Botoșani, colonel Cristian Boariu la finalul ședinței de Colegiu Prefectural.
A fost adusă în fața Palatului Administrativ, iar cei interesați, respectiv prefectul Sorin Cornilă și director de instituții publice au ieșit pentru a vedea exact de ce dotări dispune.
De altfel, în aceasta lună, inspectoratul și-a completat parcul auto cu vehiculul marca Ssang Yong Musso Grand Style, destinat consolidării capacităților de intervenție în situații de urgență în zonele afectate de dezastre, în scopul evaluării efectelor acestora, transmiterii mesajelor de informare, precum și pentru captarea imaginilor din aceste zone, fiind potrivit pentru terenurile dificile și drumurile accidentate, dar și in cadrul altor misiuni executate de jandarmii botoșăneni.
Autovehiculul primit de inspectorat este unul din cele 51 achiziționate de Jandarmeria Romană prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Intonaționala pentru Reconstrucție și Dezvoltare, in valoare de 12,88 milioane de lei, fiind dotat cu:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024