Selecția propriu-zisă va fi făcută prin analiza dosarelor depuse de candidați.
Pe 20 ianuarie încep înscrierile online pentru concursul național de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de experți în management educațional (CNEME), potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial din 13 ianuarie 2020.
Este vorba despre ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3.016/09.01.2020, care stabilește calendarul desfășurării acestui concurs de dosare.
Calitatea de membru în corpul naţional de experţi în management educațional este o condiție obligatorie de participare la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform Ministerului Educației.
Selecția propriu-zisă va fi făcută prin analiza dosarelor depuse de candidați, potrivit ministrului Educației.
După înscrierea online, cei interesați să aibă această calitate de expert în management educațional trebuie să depună la Inspectoratele școlare de care aparțin un dosar cu mai multe documente.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024