Florile de sezon vândute în locuri neautorizate au intrat în atenția polițiștilor locali din municipiul Botoșani.
Astăzi, polițiștii locali din cadrul Serviciului de ordine publică al Poliției Locale Botoșani, au desfășurat acțiune de combatere a comerțului neautorizat cu flori de sezon, în alte locuri decât cele autorizate de Primăria Municipiului Botoșani.
Au fost verificate persoanele care comercializează flori și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei, conform prevederilor legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În următoare perioadă, polițiștii vor intensifica activitatea de combatere a comerțului neautorizat.
Amintim că ghioceii sunt protejați prin lege, ruperea lor masivă din spațiile naturale în care cresc putând face ca în maximum un deceniu să nu ne mai bucurăm de aceste plante. Legile care ocrotesc această plantă se bazează pe problemele care provin din culegerea excesivă a ghioceilor. În România ea este menţionată în anexa Ordonanţei de urgenţă 57/2007, drept specie de interes comunitar. Directiva Habitat al Comunităţii Europene 92/43 numeşte şi ea ghiocelul printre speciile ocrotite.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024