Pe o ploaie măruntă, șeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului (SPCEPJ) Botoşani, Ovidiu Gherasim a fost condus sâmbătă pe ultimul drum.
Prieteni, rude, colegi au venit pentru a-și lua rămas bun de la cel care a plecat mult prea repede dintre noi. A lăsat în urmă o mare de durere, lacrimi și multă suferință.
La căpătâi i-a fost alături și unica lui fiică, Roxana care este studentă la Iași. Și care astăzi și-a văzut pentru ultima dată tatăl.
De asemenea, la slujba de înmormântare care a avut loc la Biserica Vovidenia au ajuns și ministrul Marius Budăi, parlamentarul Costel Lupașcu, viceprimarul Marian Murariu, directorul Casei de Pensii Ioan Buzilă, dar și alți șefi ai instituțiilor.
După slujba de înmormântare, în haine cernite toți și-au îndreptat pașii spre Cimitirul Pacea, acolo unde Ovidiu Gherasim a fost înmormântat.
Pe 2 decembrie 2018 Ovidiu Gherasim tocmai împlinise 50 de ani. A descoperit că este bolnav în a doua jumătate a lunii martie. Iar într-o zi nefastă de 7 mai și-a găsit sfârșitul pe un pat de spital din București.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024