Formator cultural de excepție, muzeul a fost și trebuie să rămână, indiferent de problemele care se abat asupra omenirii, unul dintre factorii educativi cei mai importanți
Muzeul de Etnografie Botoșani organizează, în data de 18 mai 2021, începând cu ora 11,30, activitatea intitulată ”Tineri la muzeu”, dedicată celebrării Zilei Internaționale a Muzeelor.
Ziua de 18 mai a fiecărui an, declarată Zi Internațională a Muzeelor, are rolul de a sublinia, încă o dată, acest aspect, dar și de a serba evoluția și reînnoirea instituțiilor muzeale, prin înțelegerea necesității de îmbinare a misiunii lor tradiționale cu creativitatea și interactivitatea.
”Adresându-se în primul rând tinerilor, dar nu numai lor, proiectul cultural pe care îl aducem în fața publicului, la zi aniversară, se va derula pe două coordonate, ambele cu valențe de promovare a patrimoniului cultural local”,
Maria-Laura Tocariu, șef al Secției de Artă plastică - Etnografie, Muzeul Județean Botoșani
În prima parte va fi susținut un recital folcloric, de către ansamblul ”Florile Prutului” al Liceului „Ștefan D. Luchian” Ștefănești, coordonat de profesor Crenguța Volintiru.
Partea a doua va consta în desfășurarea unui atelier de încondeiere de ouă, cu participarea unui grup de elevi ai Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, Secția de Artă populară - Pictură populară, grup coordonat de doamna profesor Maria Ursulean.
Pe parcursul întregii activități vor fi respectate normele sanitare în vigoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024