Astfel își ia rămas bun Consiliul Local Botoșani de la anul 2018, la ultima ședință ordinară. Ordinea de zi este departe de a fi atacată, pentru că debutul este marcat de momente dedicate oamenilor care s-au evidențiat prin valoare, din marea masă.
Au ajuns în sala Mihai Eminescu a Primăriei preoții Daniel Dascălu și Teodor Cenușă împreună cu elevi de la Seminarul Teologic Sfântul Gheorghe care au avut două momente, unul cu un colaj de cântece patriotice, al doilea evident, cu colinde.
La cântecele despre țară, tricolor sau Basarabia, unii consilieri au început să aplaude, tonul fiind dat de primarul Cătălin Flutur, cunoscut ca ființă ce se emoționează la astfel de momente.
Sala este plină, au fost aduse scaune suplimentare pentru ca toți participanții să aibă loc. Nu s-a întâmplat așa, mulți directori din Primărie întreținându-se pe hol.
După colinde, a urmat premierea sportivilor de la CS Botoșani și ceremonialul ce le este dedicat celor mai noi cetățeni de onoare a municipiului Botoșani, asupra cărora vom reveni mai târziu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024