Nici măcar un sfert din sumele recuperate de către falimentara SC Apa Grup SRL de la debitori nu ajung la instituţiile şi societăţile la care societatea Consiliului Judeţean înregistrează datorii.
Asta reiese dintr-un „Raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasare de creanţe” întocmit de cabinetul de insolvenţă Constantin Dascălu şi depus la Tribunalul Botoşani.
Documentul a fost trimis judecătorului sindic în luna septembrie a acestui an, însă face referire la activitatea din intervalul 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2017.
Astfel, în prima jumătate a anului s-au recuperat exact 263.465 de lei. Din aceşti bani doar pentru 42.370 de lei s-a luat decizia de a fi împărţiţi creditorilor.
Şi aceasta întrucât grosul încasărilor s-au direcţionat spre cheltuielile de procedură.
Din această sumă aproape trei sferturi, mai exact 150.019 lei reprezintă fondurile consumate pe salarii şi cele asimilate acestora, iar undeva spre 10% din total s-au dus pe onorarii.
„Onorariul lichidatorului judiciar, stabilit în conformitate cu decizia DGFPJ Botoşani, publicată în BPI 3828/30.03.2011 şi cu sentinţa din data de 16.12.2012 este de 4% din sumele încasate în averea debitoarei, exclusiv TVA. Onorariul cuvenit lichidatorului pentru perioada 01.01.2017 – 30.06.2017 este de 10.538,63 lei, exclusiv TVA”,
Constantin Dascălu, lichidator judiciar, în raportul depus la Tribunalul Botoşani.
Circa 15 milioane de euro are de recuperat Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice de la SC Apa Grup SA, ceea ce înseamnă că, în ritmul actual, Statul Român îşi va încasa banii cam în… 1.500 de ani.
SC Apa Grup SA a fost practic falimentată de Consiliul Judeţean Botoşani pentru ca activitatea să poată fi preluată de un alt operator, SC Nova Apaserv SA, fiindcă nu putea fi accesat un program european de peste 100 de milioane de euro de către o companie cu datorii uriaşe.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024