Avea doar 45 de ani și nu suferea de nicio boală. Iubea muntele și drumețiile, avea o viață activă și era un om foarte vesel. Moartea a survenit la o lună după ce a fost confirmată cu coronavirus.
”Să mai zică cineva că e manipulare sau că e minciună sau că ne panicăm aiurea! Azi verișoara mea dragă a fost răpusă de acest nenorocit de virus! Un om cu o inimă cât toți Munții Carpați! Te iubesc! Te voi iubi mereu, draga mea!”.
Este mesajul unei rude îndurerate, după ce Elena Buta, asistenta de doar 45 de ani, din Botoșani, a murit în urma infecției cu coronavirus.
Femeia lucra ca asistentă la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani și a tratat, până în urmă cu o lună, pacienți cu COVID-19.
După data de 23 aprilie, când a fost testată pozitiv, starea de sănătate a asistentei s-a deteriorat, astfel că a fost transferată la Iași, unde a fost internată în secția de Terapie Intensivă. După o lună de suferință, în ziua de 23 mai, Elena Buta s-a stins din viață.
Soțul ei, pompier de profesie, a fost de asemenea infectat, acesta fiind în prezent în spital, însă din fericire, spun surse medicale, starea acestuia nu este gravă.
În urmă cu două săptămâni, atunci când o colegă de suferință îi urează sănătate, Elena Buta îi răspunde: ”Mai am cale lungă. Mă simt ca o legumă”. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor de la Botoșani și Iași, Elena Buta a murit, răpusă de temutul virus.
Potrivit medicilor din Iași, asistenta din Botoșani nu suferea de alte boli.
„A fost o internare lungă în Terapie Intensivă, de aproape două săptămâni, a urmat tratamentul cu Remdesivir, a avut două rezultate negative la testul pentru SARS-CoV-2. Nu avea comorbidități care să determine o atât de mare imunodepresie sau afectare anterioară încât să putem spune că a avut un teren la care să ne facă să ne gândim că ar putea prezenta o formă atât de gravă. Ea, de la început, a fost internată la Terapie Intensivă”, a declarat pentru bzi.ro Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Datele oficiale al Grupului de Comunicare Strategică, la ultima raportare, confirmă: asistenta Elena Buta a fost confirmată pozitiv în data de 23 aprilie. Decesul a survenit după exact o lună: 23 mai. De asemenea, femeia de 45 de ani NU suferea de alte boli.
Un alt botoșănean, în vârstă de 59 de ani, care a murit tot sâmbătă, la mai puțin de două săptămâni după ce a fost testat pozitiv, suferea de diabet zaharat, hipertensiune arterială și obezitate.
45 de botoșăneni au murit, de la începutul pandemiei, după ce au fost infectați cu noul coronavirus, cei mai mulți din ei suferind și de alte boli grave.
Numărul deceselor în România a ajuns, până în acest moment, la 1179.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024