Trei zile de concurs la Piatra-Neamț, unde a avut loc cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului național de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului”.
Peste optzeci de concurenți din țară și din afara granițelor s-au întrecut pentru a obține Trofeul Festivalului, printre ei și numeroși artiști din Botoșani.
Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Juriul a fost condus de de etnomuzicologul Elise Stan (preşedinte al juriului), alături de Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava), Tiberiu Groza (director al Ansamblului folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca), Laurenţiu Ursache (realizator radio de programe folclorice) și Marcel Lutic (expert în bunuri cu valoare etnografică).
Trofeul ediției a fost obținut de Gabriel Treteag (Suceava).
S-au întors acasă cu premii și artiștii botoșăneni.
Astfel, la Secțiunea canto tradițional, categoria de vârstă 15-19 ani, Premiul III a fost obținut de Codruț Știrbu, în timp ce tânăra Sabrina Maria Aiacoboaie a fost distinsă cu Mențiune.
La Secțiunea instrumente populare, categoria de vârstă 9-14 ani, Premiul I a fost câștigat de Teodor Gireadă, la caval, iar Premiul III i-a fost atribuit lui Matei Ferbințeanu, care a impresionat juriul cu acordeonul său.
Și la Secțiunea instrumente populare Botoșaniul a avut un reprezentant pe podium. Astfel, la categoria de vârstă 15-25 ani, Premiul III a fost obținut de Alexandru Damian, la clarinet.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024