Ziua de sâmbătă a fost una plină pentru 160 de copii din municipiul și județul Botoșani care au participat la probele de matematică și științe de la prima ediție interjudețeană a "Concursului Angelica Gherman - Aripi din Curcubeu", organizat, ca în fiecare an, la Școala Gimnazială nr. 13.
Competiția vine în completarea activității desfășurate în cadrul cercului de performanță derulat în școala organizatoare și se adresează elevilor din clasele pregătitoare și clasele I - IV din mediul urban și rural din județul Botoșani şi din judeţele pertenere, doritori de a obţine performanţă.
Ediția din acest an, coordonată de profesoarele Anamaria Hazaparu, Adriana Cojocariu și Carmen Amarandei, pune accent pe trei discipline - matematică, științe și educație plastică - și, pentru prima data de la lansare, implică elevi atât din municipiul și județul Botoșani, cât și din județele partenere, Suceava, Dolj, Cluj, plus școlari din București.
Săptămâna viitoare, școlile partenere urmează să organizeze la rândul lor probele de matematică și științe, în timp ce câteva sute de desene și picturi ce au fost deja transmise la Botoșani pentru secțiunea de educație plastică își vor afla în scurt timp câștigătorii.
”Ne bucurăm că acest concurs se bucură de popularitate în rândul elevilor și al cadrelor didactice și că a crescut, de la un eveniment local, la unul județean și acum, iată că a devenit interjudețean. Ne propunem ca ediția 2020 să fie și prima în care concursul nostru va deveni unul de anvergură națională”,
Doina Vasilică, director Școala Gimnazială 13 Botoșani.
Concursul poartă numele Angelicăi Gherman, regretat dascăl al Școlii Gimnaziale Nr. 13, autor de auxiliare școlare, cu zeci de cărți publicate în tiraj foarte mare, fiind un produs al Centrului Multifuncțional Angelica Gherman, înființat în cadrul unității de învățământ cu sprijinul partenerului - Asociația B-Right Media, în etapa de sustenabilitate a proiectului POS DRU ID 155051 "Și eu vreau la școală".
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024