Matei Vieru lucrează de 13 ani în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) iar datorită lui arhiva instituției arată impecabil.
După vizita de la Botoșani, Raluca Turcan a făcut publică povestea lui.
Redăm mai jos postarea ministrului Muncii
L-am întâlnit la Botoșani pe Matei Vieru. Lucrează de 13 ani la ITM cu o dedicare care-i impresionează pe cei cu care interacționează și, mai ales, cu o energie care face ca munca lui în instituție să producă rezultate.
Datorită lui, arhiva ITM Botoșani arată impecabil. Documentele întocmite de Matei Vieru dovedesc o seriozitate cum rar am întâlnit. Tot ce ține de îndosariere, arhivare sau înregistrare electronică a documentelor, atât a celor emise de instituție (contabilitate, relații de muncă, sănătate și securitate în muncă, dosare de cercetare a accidentelor de muncă etc.), cât și a celor depuse de către angajatori (contracte individuale de muncă, dovezi de calculare a drepturilor salariale, dovezi de plată a contribuțiilor sociale, contracte individuale de muncă etc.) intră în atribuțiile lui Matei Vieru și sunt într-o ordine aproape perfectă.
Sunt oameni pentru care banii, o sută de lei în plus sau în minus, nu-i vor face să dea mai puțină sau mai multă importanță datoriei pe care o au. Așa sunt construiți: nu devin mai serioși în muncă în luna în care leafa a fost mai mare.
Matei Vieru câștigă 2.400 de lei lunar și are probleme de sănătate. Dar se asigură zilnic că fiecare document care îi trece prin mână este corect elaborat și ajunge acolo unde trebuie. Fiindcă știe că munca lui afectează oameni și crede cu tărie, din respect pentru ei, că trebuie făcută bine.
Matei Vieru a făcut parte din prima generație de elevi cărora tatăl meu le-a predat fizică si îmi place să cred că o parte din ceea ce este el astăzi se datorează și dascălilor. Pe care, iată, îi face mândri prin munca sa.
Matei Vieru își respectă munca și îi respectă pe oameni. Sunt mii ca el în sistemul de stat, în ciuda unei imagini nedrepte de ansamblu. Mă bucur că l-am cunoscut, dar și mai mult mă bucur că l-au cunoscut, prin ceea ce face, mii de botoșăneni.
Reamintim că vineri Raluca Turcan a efectuat o vizită de lucru la instituțiile din Botoșani, aflate în subordinea Ministerului Muncii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024