Ahmad Khalaf este arabul care joi a vizitat Staţiunea de Cercetare Popăuţi. Este unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din zona Golfului Persic în domeniul agroalimentar şi a fost trimis de Guvernul Qatarului să prospecteze piaţa ovinelor din nordul Moldovei.
Nu a venit singur, ci alături de Cristian Tudor, ambasadorul României în Qatar. Businessmanul arab a solicitat preşedintelui Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor, o mulţime de informaţii despre ovine, de la numărul mediu deţinut de un fermier la totalul exemplarelor existente în judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi. Cele mai multe întrebări au vizat însă capacitatea de export, Ahmad Khalaf arătându-se interesat de transportul ovinelor pe cale maritimă cu vapoare care să permită importul de către ţara sa a 15.000, 20.000 sau chiar 50.000 de exemplare cu o singură navă, dar şi pe cale aeriană, fiind curios dacă se pot furniza zilnic câte 1.000 de oi.
„Nu este prima mea vizită în România, dar este pentru prima oară când sunt în această parte a României. Sunt foarte impresionat”, a declarat Ahmad Khalaf, care a adăugat că este interesat de import atât pentru perioada Ramadanului, cât şi cu alte ocazii.
„Good business”, a catalogat Ahmad Khalaf posibilitatea de import a ovinelor din Moldova, exprimându-şi dorinţa de perfectare a unui parteneriat strategic pe această temă.
Familia acestuia derulează afaceri în domeniul agroalimentar de mai bine de şase decenii şi ne-a vizitat ţara la invitaţia ambasadorului României în Qatar.
„Avem sprijinul Guvernului Românei, Ministerului Agriculturii şi consider că România are un potenţial fantastic de a furniza securitate alimentară pentru statul Qatar. Dl Ahmad Khalaf este unul dintre principalii jucători în zona Golfului şi este extrem de încântat de vizita pe care o efectuează în România”,
Cristian Tudor, ambasadorul României în Qatar.
Mai mulţi zootehnişti din Botoşani, de la Claudia Nechifor la Mihai Ţurcanu, au expus diverse rase de oi, afaceristul qatarez trecând pe la fiecare stand în parte şi făcând fotografii.
De asemenea, grupul „Five Continents”, partener al evenimentului, a organizat o degustare de produse lactate.
La final omul de afaceri qatarez a primit câteva suveniruri din partea prefectului Dan Nechifor şi a preşedintelui Moldoovis, neratând ocazia de a se poza cu o căciulă de miel în cap. (S.B.)
VEZI ŞI:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024