Un raport al Băncii Naționale a României și al Institutului Național de Statistică arată situația județelor care au atras cele mai multe, dar și cele mai puține investiții străine după trecerea la economia de piață.
În ceea ce ne privește, nu avem vreo surpriză, ci doar o nouă confirmare a faptului că, din cauza infrastructurii dezastruoase, a lipsei unui aeroport și a bătăii de joc la care suntem supuși de întreaga clasă politică, Botoșaniul nu este atrăgător pentru nici o companie internațională de calibru.
Gorj este judeţul care are investiţii străine totale de doar 4 milioane de euro în ultimii 28 de ani, potrivit datelor oficiale ale BNR şi Institutului Naţional de Statistică.
În topul judeţelor care au atras cele mai puţine investiţii străine se numără Mehedinţi (5 milioane de euro), Vaslui (43 milioane de euro), Botoşani (77 milioane de euro) şi Teleorman (79 milioane de euro).
De altfel, cele cinci judeţe codaşe la investiţii străine se numără printre primele în topul sărăciei când este luat în calcul factorul PIB/cap de locuitor.
La polul opus, unitățile administrativ-teritoriale cu cele mai mari investiţii străine atrase după căderea comunismului sunt: Bucureşti (38,699 miliarde euro), Ilfov (4,165 miliarde euro), (Timiş 3,998 miliarde euro) Prahova (2,251 miliarde euro), (Braşov 2,204 miliarde euro), Constanţa (Constanţa 2,163), (Cluj 1,934 miliarde euro).
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Podul spre tragedie: Risc imens pentru şoferii din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024