Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a prezentat un scurt raport al acțiunii pe care instituția a desfășurat-o în această săptămână în restaurantele din Botoșani și din alte județe.
Președintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a trimis un comunicat de presă pe această temă, pe care îl redăm integral mai jos:
Consilierea operatorilor economici pentru a asigura bunuri și servicii de calitate consumatorului roman, este dezideratul meu în calitate de președinte ANPC.
Am participat în aceste zile la acțiuni de verificare și control ale operatorilor economici care desfășoară activități de alimentație publica pe raza județului Botoșani, coordonând totodată și acțiunea de control la nivel național.
Am întâlnit abateri grave peste care nu am trecut și nu voi trece cu vederea. Astfel, doi operatori economici de renume din Botosani, au primit măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii până la remedierea abaterilor constatate. În total, s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 50.000 lei în urma verificării celor 21 de agenți economici și am oprit de la comercializare 450,9 kg de produse alimentare neconforme precum: carne, legume și produse lactate.
Sunt în schimb operatori economici pe care i-am felicitat pentru modul în care își defășoară activitatea oferindu-le consumatorilor produse și servicii conforme standardelor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024