Suma autorizată la plată pentru Botoșani este 490.000 de lei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani, efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.
Suma autorizată la plată de către APIA CJ Botoșani este în valoare de 490.000 lei și se acordă celor 114 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1032/18.08.2022, din finanțare externă nerambursabilă conform Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467.
Valoarea grantul financiar unitar este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467.
Suma care se acordă beneficiarilor este obținută prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare și nu poate depăși valoarea maximă de 175.000 lei/ beneficiar.
Reamintim că obiectivul acestei scheme de susținere financiară l-a reprezentat asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie - 12 august 2022, cu achiziția de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafețele cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienții și aplică metode de producție favorabile mediului și climei prin activitatea agricolă de întreținere a plantațiilor pe care o desfășoară.
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024