APM Botoșani informează autoritățile publice locale, persoanele juridice și persoanele fizice despre derularea procedurii de reglementare în cazul unor proiecte care au ca unic scop reacția la situații de urgență.
Este vorba despre proiecte care se încadrează la art. 7, alin (16), din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată.
Astfel, titularul proiectului are obligația să înainteze la APM Botoșani documentația necesară obținerii acordului de mediu împreună cu cererea de exceptare de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, motivată în fapt și în drept (conform art. 36 alin (1), (2) și (3) din Anexa 5 a Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului).
Proiectele care au ca unic scop reacția la situații de urgență se supun prevederilor art. 5, din Legea 292/2018. Astfel, în situaţii excepţionale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate excepta de la aplicarea prevederilor Legii nr. 292/2018, parţial sau în totalitate, un anumit proiect de execuție. MMAP are obligația de a informa Comisia Europeană, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată, precum şi motivele care justifică acordarea exceptării.
"Este important să precizăm faptul că Legea nr. 292/2018 și Legea nr. 50/1991 sunt acte normative de același nivel, ba mai mult, Legea nr. 292/2018 se află pe locul doi în ierarhia juridică, fiind lege organică",
directorul executiv al APM Botoșani, dl. Eugen Mateciuc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024