Apropierea campaniei electorale îi face pe mulţi politicieni să iasă în faţă şi să-şi prezinte planurile şi realizările de până acum.
După zece luni în care a derulat proiecte umanitare, perioadă în care a găsit foarte mulţi botoşăneni care trăiesc în condiţii greu de imaginat, sărăcia, foamea, frigul, problemele de sănătate fiind coordonatele vieţii lor, Daniel Câșlariu le propune primarilor sau viitorilor primari să iasă public şi să anunţe că în comunităţile lor nu mai au nici un om care rabdă de foame, că au donat bani pentru a-i hrăni pe cei aflaţi în nevoie.
”Dar cum este puţin probabil să se întâmple asta, voi continua eu, alături de toţi oamenii care cred în puterea faptelor bune, să aduc un pic de soare în amarul vieţii unor botoşăneni”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației ”Grup Civic” Botoșani
Ieri, Daniel Câșlariu a ajuns în Bobuleşti - Ştefăneşti, la Doru Şveică.
El are 56 de ani şi locuieşte în ceea ce a mai rămas din casa părintească. Pentru a păstra legătura cu părinţii care au plecat din această lume, se încăpățânează să reziste acolo.
O simplă cămăruţă, cu pământ de jos, o sobă care aproape cade şi pe care a cârpit-o aşa cum a putut pentru a putea ieşi din iarnă, o mică grădină şi câteva găini, dar şi ajutorul sociale de 142 de lei sunt „bruma” lui de avere.
A reuşit să supravieţuiască până acum cu cele primite de mâncare de la semeni şi de la biserică.
„Mă mai ajută cine mai poate, dar de când cu boala asta nu a mai venit niciunul”,
spune nenea Doru.
El are şi mari probleme de sănătate, lucru pe care-l poate demonstra cu documente medicale.
”Eu sunt decis să-l ajut pentru că efectiv mă doare sufletul să-l văd atât de sărac şi neajutorat. Vă rog din suflet să-mi daţi o mână de ajutor să-i schimb viaţa în bine”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației ”Grup Civic” Botoșani
IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.
IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22.
Cu specificația NENEA DORU. Pentru mai multe detalii 0759 362 916.https://www.paypal.me/Asociatiagrupcivic
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024