Negocierile dintre reprezentanţii SC Apa Grup SA şi SC Termica SA au avut loc în această dimineaţă, la sediul operatorului de apă. În urma discuţiilor s-a stabilit ca Apa Grup să continue furnizarea către societatea de termoficare, cea din urmă obligându-se să pună la dispoziţie noi bilete la ordin, să efectueze plăţi şi să ofere noi garanţii.
Astfel, reprezentanţii societăţii de termoficare s-au angajat să facă plăţi în cursul lunii septembrie de minim 100.000 de lei, să ofere un bilet la ordin în valoare de 150.000 de lei, scadent în luna septembrie, precum şi altele, scadente în octombrie şi a căror valoarea urmează a fi stabilită. Totodată, operatorul de apă va solicita instituirea sechestrului pe o serie de bunuri aparţinând Termica SA, reprezentând echipamente tehnice şi birotică. Negocierile au avut menirea de a încheia un conflict financiar declanşat de ridicarea licenţei de producere a energiei electrice de către Termica, societatea nemaiputând, astfel, să acopere datoriile pe care le are către SC Apa Grup SA. Cum şi operatorul de apă are de făcut plăţi către furnizori, restanţele, de circa 5,1 milioane de lei ale Termica pentru apa folosită, situaţie care reprezintă o problemă considerabilă.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024