Specialiștii au făcut primele declarații cu privire la ce va urma să se întâmple în următoarele luni și când vor intra în vigoare primele restricții.
Numărul destul de mare de cazuri în care persoanele au fost infectate cu Covid-19 a devenit alarmant.
Majoritatea oamenilor se tem că din toamnă vor reintra în vigoare restricțiile de anul trecut. Până acum, însă, cei care se ocupă de monitorizarea cazurilor nu par să își dorească să readucă în atenția tuturor masca de protecție.
Cel care a vorbit public despre ceea ce se întâmplă deja pe teritoriul României a fost Adrian Pistol, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății.
Acesta a declarat că momentan nu se poate pune problema unor restricții asemănătoare cu cele de care românii au avut parte anul trecut, deoarece instituția pe care o reprezintă nu poate lua astfel de decizii.
Totuși, în cazul în care paturile din spitale vor fi ocupate în proporție de 70-75%, acest lucru s-ar putea schimba.
În cadrul aceleiași conferințe, secretarul de stat al Ministerului Sănătății a mai vorbit despre o altă îngrijorare a românilor. Aceștia sunt preocupați de noua variantă a Omicronului și anume Centaurus. Se pare că aceasta poate fi transmisă mult mai ușor decât celelalte variante, însă nu este la fel de periculoasă, rata de mortalitate fiind mult mai mică.
„După cum vedeţi, şi în statele din vestul Europei, unde numărul de cazuri este deja foarte mare, şi nu numai, şi în Statele Unite, ea pare să fie doar mai transmisibilă, nu şi mai periculoasă, dacă prin periculoasă vă referiţi la nivelul de severitate şi posibilitatea de a evolua către deces. În rest, nu aveţi de făcut decât acelaşi lucru ca şi până acum, indiferent cum se numeşte tulpina virusului SARS-CoV-2”, a declarat Adrian Pistol, potrivit cancan.ro.
Polițiștii de siguranță școlară, în dezbateri cu elevii unui liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Declarația zilei 7 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 07, 2024
Gabriela Erdic
Nov 07, 2024