Flavius Stoican şi-a felicitat elevii chiar dacă Iaşi a pierdut în meciul din Cupa României cu Botoşani dar îi taxează pe oficialii gazdelor pentru calitatea terenului.
Meciul dintre Botoşani şi Iaşi s-a jucat în apă şi nămol, iar fotbaliştii au avut probleme serioase în menţinerea echilibrului. Flavius Stoican a taxat gazdele pentru situaţia dezamăgitoare a gazonului.
”Haideţi să subliniez ceva. Noi la Iaşi avem oameni gospodari. Pe -20 de grade oamenii au venit la stadion, au curăţat terenul, au muncit din greu să fie un gazon excelent. Şi am jucat în condiţii foarte bune. Au pus folie de protectie ca zăpada să nu intre în iarbă. Aici am văzut un teren execrabil. La Iaşi avem oameni gospodar, atât voiam să vă spun! Dacă acum aveam meci, ei veneau şi puneau folie, toată lumea era preocupată să fie gazon bun. Asta nu e fotbal, e luptă în nămol. Trebuie să-mi iau jucători de 1,90, care să reziste la lupte, nu la fotbal”, a spus Stoican, citat de Telekom Sport
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024