Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean.
Acesta a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla.
În data de 14 martie, în jurul orei 6.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean moldovean, în vârstă de 32 ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Germania.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca figurează ca radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania, iar certificatul de înmatriculare prezintă urme de ştersături mecanice şi adăugiri de text la ştampila ITP.
De asemenea, s-a constatat că asigurarea tip carte verde este falsă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024