O nouă șansă pentru mai mulți copii de la Botoșani care nu au avut parte de căldura familiei.
Până în prezent potrivit datelor transmise de către Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului au fost adoptați un număr de șase copii. Dintre aceștia, doi frați, o fetiță și un băiețel au fost adoptați într-un alt județ.
De la începutul anului 2018 și până în prezent pentru 12 copii aflați cu măsură de protecție la asistenți maternali profesioniști a fost revocată măsura de protecție și a fost dispusă de către instanța judecătorească încredințarea în vederea adopției la familii/persoane atestate ca fiind apte să adopte, atât în județul Botoșani cât și în alte județe. Dintre acești 12 copii, au fost două grupuri de câte doi frați.
În prezent alți 6 copii sunt in procedură de potrivire cu persoane/familii atestate ca fiind apte să adopte. Vârstele copiilor sunt cuprinse între 1-6 ani;
În ceea ce privește situația familiilor care solicită evaluarea în vederea eliberării atestatului de familie/persoană aptă să adopte, au fost emise până în prezent șase atestate si mai sunt în procedură de evaluare alte 3 familii/persoane.
De altfel, la nivelul Serviciului de adoptii si postadopții sunt in prezent declarați adoptabili un număr de 77 copii, aceștia având vârste cuprinse între 1 si 13 ani.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024