Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a organizat astăzi în spațiul generos din incinta Uvertura Mall de la Botoșani, ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”.
La acest eveniment au luat parte aproximativ 480 de persoane din care 360 din municipiul Botoșani și aproape 120 din municipiul Dorohoi.
De asemenea, numărul agenților economici care au participat la selecție de personal a fost destul de generos și anume 38 de agenți economici din Botoșani și 9 din Dorohoi.
Operatorii economici au fost din diverse domenii precum comerț, textile și pielărie.
Participanții s-au arătat interesați de oportunitatea de care au avut parte. Aceștia au mers pe la fiecare agent economic pentru a li se prezenta oferta pe care o dețin companiile de la Botoșani.
Iată ce ne-a mărturisit un tânăr participant la eveniment:
”Un eveniment interesant. E prima oară când vin. E mai ușor să vină angajatorul la angajat decât invers”
Printre șomeri au fost și persoane cu handicap care au încercat să profite de această șansă care li s-a acordat.
Cei mai mulți dintre absolvenți au venit singuri, însă câțiva tineri au fost însoțiți și de părinți.
Toți participanții au avut parte și de o ședință de consiliere în care li s-a explicat printre altele obligațiile șomerului.
Numărul absolventilor încadrați pe loc a fost de 30 în următoarele ocupații : lucrător comercial, vânzător, agent de securitate, manichiurist-pedichiurist, coafor, zugrav, mecanic de exploatare .
Evenimentul a fost unul reușit, scopurile fiind îndeplinite în sensul că s-a facilitat contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați soldat cu încheierea contractelor de muncă, dar au avut loc și selecții pentru participarea la probele de lucru a tinerilor interesați.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024