Aproximativ 11.000 de sindicaliști din toate penitenciarele din țară se pregătesc să iasă în stradă începând de luni, solicitând „pentru un drept legal, refuzat de Guvern, de Ministerul Justiției si de Administrația Naționala a Penitenciarelor”, după cum ne-au anunțat în această seară reprezentanții Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), membră a Federației PUBLISIND, și ai Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).
Surse citate au precizat, printr-un comunicat de presă, că s-au decis să declanșeze mitinguri în tot sistemul penitenciar și la Ministerul Justitiei „după ce au notificat angajatorii cu privire la dezacordul de a se mai depăși plafonul de 180 de ore suplimentare anual, și ulterior inițierii, sub coordonare și protecție sindicală, a refuzului muncii suplimentare exprimat de către toți salariații, acțiuni care vor bloca penitenciarele în luna octombrie 2016”.
Protestul se va desfășura etapizat precizează jurnaliștii de la ziarul Mytex , după următorul „program”:
- Luni 26 septembrie 2016: Penitenciar Gherla, Penitenciar de Minori și Tineri Craiova, Penitenciar Poarta Albă, Penitenciar Giurgiu, Penitenciar Codlea-Brașov
- Joi 29 septembrie 2016: Penitenciar Târgu Jiu, Penitenciar Vaslui, Penitenciar Barcea Mare, Penitenciar București Jilava, Penitenciar Tulcea
- Luni 3 octombrie 2016: Penitenciar Ploiești, Penitenciar Focșani, Penitenciar de Minori și Tineri Tichilești, Penitenciar Drobeta Turnu Severin, Penitenciar Baia Mare
- Miercuri 05 octombrie 2016: Penitenciar Timișoara, Penitenciar Târgu Mureș, Penitenciar Brăila, Penitenciar Mărgineni, SNPAP/CR Târgu Ocna
- Joi 06 octombrie 2016: Penitenciar de Femei Târgșor, Penitenciar Craiova, Penitenciar Miercurea Ciuc, Penitenciar Oradea, Penitenciar Colibași
- Luni 10 octombrie 2016: Penitenciar București Rahova, Penitenciar Iași, Penitenciar Pelendava, Centrul de Reeducare Buziaș
- Miercuri 12 octombrie 2016: Penitenciar de Minori sș Tineri Bacău, Penitenciar Satu Mare, Penitenciar Bistrița, Penitenciar Spital Dej, Penitenciar Slobozia
- Joi 13 octombrie 2016: Penitenciar Aiud, Penitenciar Arad, Penitenciar Găești, Penitenciar Botoșani, Penitenciarul Galați
„Merităm un minim de respect și un tratament egal, cel puțin pentru acele 1,5 milioane de ore suplimentare de muncă realizate într-un singur an și compensate în mică măsura, doar cu timp liber!”, se specifică în comunicatul sindicaliștilor.
În continuare, redăm revendicările angajaților din Peitenciare, exprimate de Ștefan Teoroc, președinte SNLP și de Florin Șchiopu, președinte FSANP.
„Acțiunile sindicale extinse la nivel național, care includ refuzul muncii suplimentare, pichetarea tuturor penitenciarelor, mitinguri la sediile MJ si ANP, vor continua pe termen nedeterminat până când Guvernul României, Ministerul Justiției și Administrația Naționala a Penitenciarelor vor înțelege să aplice legislația în vigoare și să trateze personalul din penitenciare în mod egal și nediscriminator, similar cu angajatii tuturor instituțiilor publice din sistemul de apărare națională.
Toate instituțiile europene, prim-ministrul și președintele României, ambasadele și alte instituții publice relevante din România, vor afla în cursul săptămânii următoare, prin intermediul unei scrisori deschise, detalii complete cu privire la modul în care, în sectorul de activitate justiție, după ce drepturile omului au fost definite ca un lux, aplicarea legii a devenit o simplă opțiune.
Salariații din penitenciare vor primi începând cu luna august drepturile legale prevăzute de OUG 20/2016 (în suma compensatorie) sau, în caz contrar, sistemul va fi blocat prin simpla aplicare a legii, respectiv prin refuzul muncii în plus, acțiune dublată prin proteste pe termen nedeterminat.
Dacă un sistem declarat sigur, din cadrul structurii de apărare națională, devine nefuncțional prin simplul refuz al muncii suplimentare care se dovedește a fi mai importantă ca soluție, decât orice investiție sau strategie, atunci Guvernul României trebuie să înțeleagă cât de important este să asigure salariaților din acest sistem, dacă nu resursele minime necesare, atunci cel puțin un tratament nediscriminator!”
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024