Mai mulți funcționari publici au fost reclamați de cetățeni din diferite motive.
Anunțul a fost făcut de către prefectul județului, Dan Nechifor, în cadrul unei conferințe de presă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a susținut că în cursul anului 2020 mai mulți angajați din primării sau instituții au fost reclamați. Printre cei vizați au fost inclusiv primari și viceprimari.
Au existat plângeri pentru refuz de eliberări de diferite adeverințe sau pentru comportament neadecvat.
Iar Dan Nechifor susține că în acest an vor fi alcătuite comisii, prin ordin de prefect, care să verifice aceste reclamații.
„Cam 25% din funcționarii din cadrul acelor primării au fost reclamați în cursul anului 2020. Orice persoană care se consideră vătămată poate depune o plângere. Acel model de reclamație are niște elemente obligatorii de care mulți cetățeni nu prea le cunosc. În acest an, împreună cu colegii, am hotărât că dacă voi mai avea sesizări voi emite ordin cu comisii care să verifice sesizările cetățenilor și la rândul lor să sesizeze instituțiile abilitate în condițiile în care sunt fapte care atrag răspunderea disciplinară sau contravențională”,
Dan Nechifor, prefect.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția că funcționarii publici nu au numai drepturi ci au și obligații.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024